Sacha Dragic, fondatorul Superbet, și Ionuț Dumitrescu, fondatorul Element Industrial, pun 90 de milioane de euro într-un parteneriat pentru construcția de depozite
În cadrul acestui parteneriat vor fi dezvoltate în primă fază 500.000 de mp de spații industriale în patru ani. În cea de-a doua fază, strategia presupune extinderea accelerată la nivel național și interconectarea – inclusiv prin achiziții de terenuri de ordin similar – cu parcuri logistice din zona Europei Centrale și de Est, se arată într-un comunicat de presă.
Proiectul va fi dezvoltat de către noua entitate creată din asocierea dintre ELI și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic.
Element Industrial are în desfășurare mai multe proiecte situate în orașe precum, Ploiești, Pitești sau Brăila, iar anul acesta a vândut ELI Park 1 către sud-africanii de la Fortress REIT, în care frații Pavăl au fost parteneri. Proprietarii Dedeman s-au asociat cu Ionuț Dumitrescu și pentru dezvoltarea unui proiect logistic de la Craiova.
Dragic deține în acest moment un portofoliu diversificat de investiții – în servicii financiare (pachete minoritare în fondul Mozaik Investments și în Certinvest), dar și în firme listate la BVB, precum Holde Agri. De asemenea, Dragic mai controlează și D Moonshots, un fond de investiții de risc (Venture Capital) directe și indirecte.

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/sacha-dragic-fondatorul-superbet-si-ionut-dumitrescu-fondatorul-element-industrial-pun-90-de-milioane-de-euro-intr-un-parteneriat-pentru-constructia-de-depozite_538820.html

Related Posts